În spaţiul românesc, ţiganii au sosit la sfârşitul veacului al XIV-lea, aşa după cum o arată documentele de cancelarie domnească, care îi menţionează pe robii ţigani ai domniei, ai boierilor şi ai mănăstirilor. Alături de robii ţigani, în Moldova, sunt amintiţi şi robii tătari, iar în Ţara Românească, cei bulgari, dar de la sfârşitul veacului al XVI-lea, robia devine o instituţie a statului care îi cuprindea exclusiv pe ţigani, proveniţi din prizonierii de război, din danii, moşteniri sau cumpărări, puțini fiind cei liberi, dezrobirile fiind rare. Sunt menţionaţi în documentele de cancelarie domnească, care surprind în special latura juridică şi, de asemenea, de către călătorii străini, atenţi mai mult la trăsăturile lor fizice, la înfăţişare, la tradiţii sau la traiul lor patriarhal.
Interesul străinului pentru „tipuri omeneşti ciudate sau măreţe...”
Călătorii străini care au surprins imagini ale societăţii româneşti medievale au acordat o atenţie însemnată locuitorilor acestor meleaguri, români sau aparţinând altor etnii. Ţiganii nu puteau lipsi, călătorii străini fiind interesaţi de situaţia lor juridică şi socială deosebită, dar şi de pitorescul şi exotismul acestei populaţii. Nicolae Iorga, care a înţeles rolul Istoriei românilor prin călători, remarca interesul străinului pentru „tipuri omeneşti ciudate sau măreţe: ţiganul supt toate aspectele lui de maimuţă umană, lângă demnitatea sigură a ţăranului nostru, lângă neastâmpărul raselor orientale”1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu